LEGE nr. 319 din 14 iulie 2006
a securităţii şi
sănătăţii în munca
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 26 iulie
2006
Parlamentul României
adopta prezenta lege.
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Prezenta lege are ca
scop instituirea de măsuri privind promovarea
îmbunătăţirii securităţii şi
sănătăţii în munca a lucrătorilor.
(2) Prezenta lege
stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor
profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea
lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare,
informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirea
lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile
generale pentru implementarea acestor principii.
ART. 2
Convenţiile
internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de persoane
juridice romane cu parteneri străini, în vederea efectuării de
lucrări cu personal roman pe teritoriul altor tari, vor cuprinde clauze
privind securitatea şi sănătatea în munca.
CAP. II
Domeniu de aplicare
ART. 3
(1) Prezenta lege se aplica
în toate sectoarele de activitate, atât publice, cat şi
private.
(2) Prevederile prezentei
legi se aplica angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor
lucrătorilor.
ART. 4
(1) Fac excepţie de la
prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care particularităţile
inerente ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice,
cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de
dezastre, inundatii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie
civilă, vin în contradictie cu prezenta lege.
(2) În cazurile
prevăzute la alin. (1) trebuie sa se asigure securitatea şi
sănătatea lucrătorilor, ţinându-se seama de
principiile stabilite prin prezenta lege.
ART. 5
În sensul prezentei
legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul
înţeles:
a) lucrator - persoana
angajata de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii,
elevii în perioada efectuării stagiului de practica, precum şi
ucenicii şi alţi participanţi la procesul de munca, cu
excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice;
b) angajator - persoana
fizica sau juridică ce se afla în raporturi de munca ori de serviciu
cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea
întreprinderii şi/sau unităţii;
c) alţi
participanţi la procesul de munca - persoane aflate în
întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în
perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în
vederea angajării, persoane care prestează activităţi
în folosul comunităţii sau activităţi în regim
de voluntariat, precum şi someri pe durata participării la o forma de
pregătire profesională şi persoane care nu au contract
individual de munca încheiat în forma scrisă şi pentru
care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor
efectuate prin orice alt mijloc de proba;
d) reprezentant al
lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor -
persoana aleasă, selectata sau desemnată de lucrători, în
conformitate cu prevederile legale, sa îi reprezinte pe aceştia
în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
în munca;
e) prevenire - ansamblul de
dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele
procesului de munca, în scopul evitării sau diminuării
riscurilor profesionale;
f) eveniment - accidentul
care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs
în timpul procesului de munca ori în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoana data disparuta sau
accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în
care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi
cazul susceptibil de boala profesională sau legată de profesiune;
g) accident de munca -
vătămarea violenta a organismului, precum şi intoxicatia acuta
profesională, care au loc în timpul procesului de munca sau în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă
incapacitate temporară de munca de cel puţin 3 zile calendaristice,
invaliditate ori deces;
h) boala profesională -
afectiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau
profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici
caracteristici locului de munca, precum şi de suprasolicitarea diferitelor
organe sau sisteme ale organismului, în procesul de munca;
i) echipament de munca -
orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosită în munca;
j) echipament individual de
protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de un
lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar
putea sa îi pună în pericol securitatea şi
sănătatea la locul de munca, precum şi orice supliment sau accesoriu
proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k) loc de munca - locul
destinat sa cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile
întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din
aria întreprinderii şi/sau unităţii la care
lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;
l) pericol grav şi
iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi
actuala căreia îi lipseşte doar prilejul declansator pentru a
produce un accident în orice moment;
m) stagiu de practica -
instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii în
care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi somerii
în perioada de reconversie profesională;
n) securitate şi
sănătate în munca - ansamblul de activităţi
instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune
condiţii în desfăşurarea procesului de munca,
apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice,
sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane
participante la procesul de munca;
o) incident periculos -
evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul
tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei
activităţi sau a unui echipament de munca sau/şi din
comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii,
dar ar fi fost posibil sa aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat
ori ar fi fost posibil sa producă pagube materiale;
p) servicii externe -
persoane juridice sau fizice din afară
întreprinderii/unităţii, abilitate sa presteze servicii de
protecţie şi prevenire în domeniul securităţii
şi sănătăţii în munca, conform legii;
q) accident uşor -
eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita numai
acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de
munca cu o durata mai mica de 3 zile;
r) boala legată de
profesiune - boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori
determinanţi sunt de natura profesională.
CAP. III
Obligaţiile
angajatorilor
SECŢIUNEA 1
Obligaţii generale ale
angajatorilor
ART. 6
(1) Angajatorul are
obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea
lucrătorilor în toate aspectele legate de munca.
(2) În cazul în
care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de
responsabilităţile sale în acest domeniu.
(3) Obligaţiile
lucrătorilor în domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca nu aduc atingere principiului
responsabilităţii angajatorului.
ART. 7
(1) În cadrul
responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia sa ia
măsurile necesare pentru:
a) asigurarea securităţii
şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor
profesionale;
c) informarea şi
instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului
organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi
sănătăţii în munca.
(2) Angajatorul are
obligaţia sa urmărească adaptarea măsurilor prevăzute
la alin. (1), ţinând seama de modificarea condiţiilor, şi
pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente.
(3) Angajatorul are
obligaţia sa implementeze măsurile prevăzute la alin. (1)
şi (2) pe baza următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care
nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la
sursa;
d) adaptarea muncii la om,
în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de
munca, alegerea echipamentelor de munca, a metodelor de munca şi de
producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm
predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra
sănătăţii;
e) adaptarea la progresul
tehnic;
f) înlocuirea a ceea
ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai
puţin periculos;
g) dezvoltarea unei politici
de prevenire coerente care sa cuprindă tehnologiile, organizarea muncii,
condiţiile de munca, relaţiile sociale şi influenta factorilor
din mediul de munca;
h) adoptarea, în mod
prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă fata de
măsurile de protecţie individuală;
i) furnizarea de
instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
(4) Fără a aduce
atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura
activităţilor din întreprindere şi/sau unitate,
angajatorul are obligaţia:
a) sa evalueze riscurile
pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la
alegerea echipamentelor de munca, a substanţelor sau preparatelor chimice
utilizate şi la amenajarea locurilor de munca;
b) ca, ulterior
evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar,
măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de
producţie aplicate de către angajator sa asigure
îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al
protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi sa fie
integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii
şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile
ierarhice;
c) sa ia în
considerare capacitatile lucrătorului în ceea ce priveşte
securitatea şi sănătatea în munca, atunci când
îi încredinţează sarcini;
d) sa asigure ca
planificarea şi introducerea de noi tehnologii sa facă obiectul
consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora
în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii
şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de
alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de munca;
e) sa ia măsurile
corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi
specific, accesul sa fie permis numai lucrătorilor care au primit şi
şi-au insusit instrucţiunile adecvate.
(5) Fără a aduce
atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în
acelaşi loc de munca isi desfăşoară activitatea
lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau unităţi,
angajatorii acestora au următoarele obligaţii:
a) sa coopereze în
vederea implementarii prevederilor privind securitatea, sănătatea
şi igiena în munca, luând în considerare natura
activităţilor;
b) sa isi coordoneze
acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi
prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura
activităţilor;
c) sa se informeze reciproc
despre riscurile profesionale;
d) sa informeze
lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile
profesionale.
(6) Măsurile privind
securitatea, sănătatea şi igiena în munca nu trebuie sa
comporte în nicio situaţie obligaţii financiare pentru
lucrători.
SECŢIUNEA a 2-a
Servicii de prevenire
şi protecţie
ART. 8
(1) Fără a aduce
atingere obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi 7, angajatorul
desemnează unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de
activităţile de protecţie şi de activităţile de
prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau
unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi.
(2) Lucrătorii
desemnaţi nu trebuie sa fie prejudiciati ca urmare a activităţii
lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale.
(3) Lucrătorii
desemnaţi trebuie sa dispună de timpul necesar pentru a-şi putea
îndeplini obligaţiile ce le revin prin prezenta lege.
(4) Dacă în
întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza
activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa
personalului competent, angajatorul trebuie sa recurgă la servicii
externe.
(5) În cazul în
care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin.
(4), acestea trebuie sa fie informate de către angajator asupra factorilor
cunoscuţi ca au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
şi trebuie sa aibă acces la informaţiile prevăzute la art.
16 alin. (2).
(6) Lucrătorii
desemnaţi trebuie sa aibă, în principal, atribuţii privind
securitatea şi sănătatea în munca şi, cel mult,
atribuţii complementare.
ART. 9
(1) În toate cazurile,
pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a
celor de protecţie, ţinând seama de mărimea
întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau de riscurile la
care sunt expusi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora
în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, se impune
ca:
a) lucrătorii
desemnaţi sa aibă capacitatea necesară şi sa dispună
de mijloacele adecvate;
b) serviciile externe sa
aibă aptitudinile necesare şi sa dispună de mijloace personale
şi profesionale adecvate;
c) lucrătorii
desemnaţi şi serviciile externe sa fie în număr suficient.
(2) Prevenirea riscurilor,
precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea
lucrătorilor trebuie sa fie asigurate de unul sau mai mulţi
lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau din
exteriorul întreprinderii şi/sau unităţii.
(3)
Lucrătorul/lucrătorii şi/sau serviciul/serviciile prevăzute
la alin. (2) trebuie sa colaboreze între ei ori de câte ori este
necesar.
(4) În cazul
microintreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se
desfăşoară activităţi fără riscuri
deosebite, angajatorul isi poate asuma atribuţiile din domeniul
securităţii şi sănătăţii în munca
pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are
capacitatea necesară în domeniu.
(5) Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme
metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi capacitatile şi
aptitudinile necesare, precum şi numărul considerat suficient,
prevăzute la alin. (1) şi (4).
SECŢIUNEA a 3-a
Primul ajutor, stingerea
incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav şi iminent
ART. 10
(1) Angajatorul are
următoarele obligaţii:
a) sa ia măsurile
necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea
lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi
mărimii întreprinderii şi/sau unităţii,
ţinând seama de alte persoane prezente;
b) sa stabilească
legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în
ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenta, salvare
şi pompieri.
(2) Pentru aplicarea
prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie sa desemneze lucrătorii care
aplica măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de
evacuare a lucrătorilor.
(3) Numărul lucrătorilor
mentionati la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la
dispoziţia acestora trebuie sa fie adecvate mărimii şi/sau
riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
ART. 11
(1) Angajatorul are
următoarele obligaţii:
a) sa informeze, cat mai
curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expusi
unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol,
precum şi despre măsurile luate ori care trebuie sa fie luate pentru
protecţia lor;
b) sa ia măsuri şi
sa furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea sa
oprească lucrul şi/sau sa părăsească imediat locul de
munca şi sa se îndrepte spre o zona sigura, în caz de pericol
grav şi iminent;
c) sa nu impună
lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care
încă exista un pericol grav şi iminent, în afară
cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
(2) Lucrătorii care,
în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de
munca şi/sau o zona periculoasa nu trebuie sa fie prejudiciati şi
trebuie sa fie protejati impotriva oricăror consecinţe negative
şi nejustificate pentru aceştia.
(3) Angajatorul trebuie sa
se asigure ca, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria
securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat
superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi sa
aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu
cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru
a evita consecinţele unui astfel de pericol.
(4) Lucrătorii nu trebuie sa fie
prejudiciati pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepţia
situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau
dau dovada de neglijenţa grava.
SECŢIUNEA a 4-a
Alte obligaţii ale
angajatorilor
ART. 12
(1) Angajatorul are
următoarele obligaţii:
a) sa realizeze şi sa
fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi
sănătatea în munca, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la
riscuri specifice;
b) sa decidă asupra
măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz,
asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;
c) sa ţină
evidenta accidentelor de munca ce au ca urmare o incapacitate de munca mai mare
de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a
incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de munca, astfel cum
sunt definite la art. 5 lit. g);
d) sa elaboreze pentru
autorităţile competente şi în conformitate cu
reglementările legale rapoarte privind accidentele de munca suferite de
lucrătorii săi.
(2) Prin ordin al
ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în
funcţie de natura activităţilor şi de mărimea
întreprinderilor, se vor stabili obligaţiile ce revin diferitelor
categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor
prevăzute la alin. (1).
ART. 13
În vederea
asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate
în munca şi pentru prevenirea accidentelor de munca şi a
bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
a) sa adopte, din faza de
cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a
echipamentelor de munca, precum şi de elaborare a tehnologiilor de
fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare
privind securitatea şi sănătatea în munca, prin a
căror aplicare sa fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare
şi de imbolnavire profesională a lucrătorilor;
b) sa întocmească
un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice,
sanitare, organizatorice şi de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor,
pe care sa îl aplice corespunzător condiţiilor de munca
specifice unităţii;
c) sa obţină
autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al
securităţii şi sănătăţii în munca,
înainte de începerea oricărei activităţi, conform
prevederilor legale;
d) sa stabilească
pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi
răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca, corespunzător
funcţiilor exercitate;
e) sa elaboreze
instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea
şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi
sănătate în munca, ţinând seama de
particularităţile activităţilor şi ale locurilor de
munca aflate în responsabilitatea lor;
f) sa asigure şi sa
controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi
lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire
şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale
în domeniul securităţii şi sănătăţii în
munca, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenta sau prin
servicii externe;
g) sa ia măsuri pentru
asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii
lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu
privire la securitatea şi sănătatea în munca;
h) sa asigure informarea
fiecărei persoane, anterior angajării în munca, asupra
riscurilor la care aceasta este expusă la locul de munca, precum şi
asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;
i) sa ia măsuri pentru
autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de
legislaţia specifica;
j) sa angajeze numai
persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a
testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de munca pe care
urmează sa o execute şi sa asigure controlul medical periodic
şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
k) sa ţină
evidenta zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7
alin. (4) lit. e);
l) sa asigure
funcţionarea permanenta şi corecta a sistemelor şi
dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsura şi control,
precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi
neutralizare a substanţelor nocive degajate în
desfăşurarea proceselor tehnologice;
m) sa prezinte documentele
şi sa dea relaţiile solicitate de inspectorii de munca în
timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) sa asigure realizarea
măsurilor dispuse de inspectorii de munca cu prilejul vizitelor de control
şi al cercetării evenimentelor;
o) sa desemneze, la
solicitarea inspectorului de munca, lucrătorii care sa participe la
efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) sa nu modifice starea de
fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în
afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar
genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor şi a altor
persoane;
q) sa asigure echipamente de
munca fără pericol pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor;
r) sa asigure echipamente
individuale de protecţie;
s) sa acorde obligatoriu
echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau
al pierderii calităţilor de protecţie.
ART. 14
Alimentaţia de
protecţie se acorda în mod obligatoriu şi gratuit de către
angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de munca ce
impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de munca
şi/sau contractul individual de munca.
ART. 15
(1) Materialele
igienico-sanitare se acorda în mod obligatoriu şi gratuit de
către angajatori.
(2) Categoriile de materiale
igienico-sanitare, precum şi locurile de munca ce impun acordarea acestora
se stabilesc prin contractul colectiv de munca şi/sau contractul
individual de munca.
SECŢIUNEA a 5-a
Informarea lucrătorilor
ART. 16
(1) Ţinând seama
de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii,
angajatorul trebuie sa ia măsuri corespunzătoare, astfel
încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora sa
primească, în conformitate cu prevederile legale, toate
informaţiile necesare privind:
a) riscurile pentru
securitate şi sănătate în munca, precum şi
măsurile şi activităţile de prevenire şi
protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau
unităţii, în general, cat şi la nivelul fiecărui post
de lucru şi/sau fiecărei funcţii;
b) măsurile luate
în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3).
(2) Angajatorul trebuie sa
ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii
lucrătorilor din orice întreprindere şi/sau unitate
exterioară, care desfăşoară activităţi în
întreprinderea şi/sau în unitatea sa, sa primească
informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la
alin. (1), care privesc aceşti lucrători.
ART. 17
Angajatorul trebuie sa ia
măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau
reprezentanţii lucrătorilor, cu raspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor
şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, sa aibă acces
la:
a) evaluarea riscurilor
şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1)
lit. a) şi b);
b) evidenta şi
rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d);
c) informaţii privind
măsurile din domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca, precum şi informaţii
provenind de la instituţiile de control şi autorităţile
competente în domeniu.
SECŢIUNEA a 6-a
Consultarea şi
participarea lucrătorilor
ART. 18
(1) Angajatorii consulta
lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea
acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi
sănătatea în munca.
(2) Aplicarea prevederilor
alin. (1) implica:
a) consultarea
lucrătorilor;
b) dreptul lucrătorilor
şi/sau reprezentanţilor lor sa facă propuneri;
c) participarea echilibrata.
(3) Lucrătorii
şi/sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit.
d) iau parte în mod echilibrat sau sunt consultaţi în
prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:
a) orice măsura care ar
afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în munca;
b) desemnarea
lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) şi
la art. 10 alin. (2), precum şi cu privire la activităţile la
care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1);
c) informaţiile la care
s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 şi 17;
d) recurgerea, după
caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);
e) organizarea şi
planificarea instruirii prevăzute la art. 20 şi 21.
(4) Reprezentanţii
lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
au dreptul sa solicite angajatorului sa ia măsuri corespunzătoare
şi sa prezinte propuneri în acest sens, în scopul
diminuării riscurilor pentru lucrători şi/sau al eliminării
surselor de pericol.
(5) Reprezentanţii
lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
sau lucrătorii nu pot fi prejudiciati din cauza activităţilor la
care s-a făcut referire în alin. (1)-(3).
(6) Angajatorul trebuie sa
acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu raspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor
salariale, şi sa le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea
exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege.
(7) Reprezentanţii
lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
şi/sau lucrătorii au dreptul sa apeleze la autorităţile
competente, în cazul în care considera ca măsurile adoptate
şi mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii în
munca.
(8) Reprezentanţilor
lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
trebuie sa li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile
inspectorilor de munca şi inspectorilor sanitari, în timpul
vizitelor de control.
ART. 19
În vederea
realizării prevederilor art. 16, 17 şi ale art. 18 alin. (1), la
nivelul angajatorului se înfiinţează, se organizează
şi funcţionează comitete de securitate şi
sănătate în munca.
SECŢIUNEA a 7-a
Instruirea lucrătorilor
ART. 20
(1) Angajatorul trebuie sa
asigure condiţii pentru ca fiecare lucrator sa primească o instruire
suficienta şi adecvată în domeniul securităţii
şi sănătăţii în munca, în special sub
forma de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului
de munca şi postului sau:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de
munca sau la transfer;
c) la introducerea unui nou
echipament de munca sau a unor modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea
oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor
lucrări speciale.
(2) Instruirea
prevăzută la alin. (1) trebuie sa fie:
a) adaptată
evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi
ori de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul se va
asigura ca lucrătorii din întreprinderi şi/sau
unităţi din exterior, care desfăşoară
activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea
proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate
de securitate şi sănătate în munca, pe durata
desfăşurării activităţilor.
(4) Reprezentanţii
lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în munca au
dreptul la instruire corespunzătoare.
ART. 21
(1) Instruirea
prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) şi (4) nu poate fi
realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi/sau a
reprezentanţilor acestora.
(2) Instruirea
prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) trebuie sa se realizeze
în timpul programului de lucru.
(3) Instruirea
prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie sa se efectueze în
timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afară
întreprinderii şi/sau unităţii.
CAP. IV
Obligaţiile
lucrătorilor
ART. 22
Fiecare lucrator trebuie sa
isi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea
şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea
angajatorului, astfel încât sa nu expuna la pericol de accidentare
sau imbolnavire profesională atât propria persoana, cat şi alte
persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în
timpul procesului de munca.
ART. 23
(1) În mod deosebit,
în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22,
lucrătorii au următoarele obligaţii:
a) sa utilizeze corect
maşinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b) sa utilizeze corect
echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare,
sa îl înapoieze sau sa îl pună la locul destinat pentru
păstrare;
c) sa nu procedeze la
scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau
înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii,
în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor
tehnice şi clădirilor, şi sa utilizeze corect aceste
dispozitive;
d) sa comunice imediat
angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie
de munca despre care au motive întemeiate sa o considere un pericol
pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum
şi orice deficienta a sistemelor de protecţie;
e) sa aducă la
cunostinta conducatorului locului de munca şi/sau angajatorului
accidentele suferite de propria persoana;
f) sa coopereze cu
angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cat
este necesar, pentru a face posibila realizarea oricăror măsuri sau
cerinţe dispuse de către inspectorii de munca şi inspectorii
sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor;
g) sa coopereze, atât
timp cat este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii
desemnaţi, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca
şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri
pentru securitate şi sănătate, în domeniul sau de
activitate;
h) sa isi
însuşească şi sa respecte prevederile legislaţiei din
domeniul securităţii şi sănătăţii în
munca şi măsurile de aplicare a acestora;
i) sa dea relaţiile
solicitate de către inspectorii de munca şi inspectorii sanitari.
(2) Obligaţiile
prevăzute la alin. (1) se aplica, după caz, şi celorlalţi
participanţi la procesul de munca, potrivit activităţilor pe
care aceştia le desfăşoară.
CAP. V
Supravegherea
sănătăţii
ART. 24
Măsurile prin care se
asigura supravegherea corespunzătoare a sănătăţii
lucrătorilor în funcţie de riscurile privind securitatea
şi sănătatea în munca se stabilesc potrivit
reglementărilor legale.
ART. 25
(1) Măsurile
prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare
lucrator sa poată beneficia de supravegherea sănătăţii
la intervale regulate.
(2) Supravegherea
sănătăţii lucrătorilor este asigurata prin medicii de
medicina a muncii.
CAP. VI
Comunicarea, cercetarea,
înregistrarea şi raportarea evenimentelor
SECŢIUNEA 1
Evenimente
ART. 26
Orice eveniment, asa cum este
definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de îndată angajatorului,
de către conducătorul locului de munca sau de orice alta persoana
care are cunostinta despre producerea acestuia.
ART. 27
(1) Angajatorul are
obligaţia sa comunice evenimentele, de îndată, după cum
urmează:
a) inspectoratelor
teritoriale de munca, toate eveni-mentele asa cum sunt definite la art. 5 lit.
f);
b) asiguratorului, potrivit Legii nr.
346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca şi boli
profesionale, cu modificările şi completările ulterioare,
evenimentele urmate de incapacitate temporară de munca, invaliditate sau
deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de
urmărire penală, după caz.
(2) Orice medic, inclusiv medicul
de medicina a muncii aflat într-o relatie contractuală cu
angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de
boala profesională sau legată de profesiune, depistata cu prilejul
prestaţiilor medicale.
(3) Semnalarea prevăzută
la alin. (2) se efectuează către autoritatea de sănătate
publica teritorială sau a municipiului Bucureşti, de
îndată, la constatarea cazului.
ART. 28
În cazul accidentelor
de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt
şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu,
organele de poliţie rutiera competente vor trimite instituţiilor
şi/sau persoanelor fizice/juridice prevăzute la art. 29 alin. (1)
lit. a) şi b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un
exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului.
ART. 29
(1) Cercetarea evenimentelor
este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:
a) de către angajator,
în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de
munca;
b) de către
inspectoratele teritoriale de munca, în cazul evenimentelor care au
produs invaliditate evidenta sau confirmată, deces, accidente colective,
incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate
temporară de munca lucrătorilor la angajatorii persoane fizice,
precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute;
c) de către
Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele
evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de către
autorităţile de sănătate publica teritoriale, respectiv a
municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boala
profesională şi a bolilor legate de profesiune.
(2) Rezultatul
cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
(3) În caz de deces al
persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia
medico-legală competenta este obligată sa înainteze
inspectoratului teritorial de munca, în termen de 7 zile de la data
decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.
SECŢIUNEA a 2-a
Accidente de munca
ART. 30
(1) În sensul
prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de munca:
a) accidentul suferit de
persoane aflate în vizita în întreprindere şi/sau
unitate, cu permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de
persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public,
inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive,
în ţara sau în afară graniţelor tarii, în
timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit
în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în
timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de
orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
initiativa pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de
orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
initiativa pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care
ameninta avutul public şi privat;
f) accidentul cauzat de
activităţi care nu au legatura cu procesul muncii, dacă se
produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în
calitate de angajator, ori în alt loc de munca organizat de aceştia,
în timpul programului de munca, şi nu se datorează culpei
exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu,
dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal
de la domiciliul lucrătorului la locul de munca organizat de angajator
şi invers;
h) accidentul suferit
în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru
îndeplinirea unei sarcini de munca;
i) accidentul suferit
în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la care este incadrata victima, ori de la orice alt loc de
munca organizat de acestea, la o alta persoana juridică sau fizica, pentru
îndeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit
înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua
sau preda uneltele de lucru, locul de munca, utilajul ori materialele,
dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul
individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de
angajator, dacă se afla în baie ori în spalator sau dacă
se deplasa de la locul de munca la ieşirea din întreprindere sau
unitate şi invers;
k) accidentul suferit
în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în
locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe
traseul normal spre şi de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de
lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane,
delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu
în afară graniţelor tarii, pe durata şi traseul
prevăzute în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de
personalul roman care efectuează lucrări şi servicii pe
teritoriul altor tari, în baza unor contracte, convenţii sau
în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane
juridice romane cu parteneri străini, în timpul şi din cauza
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei
care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a
pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării
activităţilor aferente stagiului de practica;
o) accidentul determinat de
fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur,
inundaţie, alunecări de teren, trasnet (electrocutare), dacă
victima se afla în timpul procesului de munca sau în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) disparitia unei persoane,
în condiţiile unui accident de munca şi în
împrejurări care indreptatesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o
persoana aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu,
ca urmare a unei agresiuni.
(2) În situaţiile
menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi l), deplasarea trebuie sa
se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal şi,
de asemenea, transportul sa se facă în condiţiile prevăzute
de reglementările de securitate şi sănătate în munca
sau de circulaţie în vigoare.
ART. 31
Accidentele de munca se
clasifica, în raport cu urmările produse şi cu numărul
persoanelor accidentate, în:
a) accidente care produc
incapacitate temporară de munca de cel puţin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc
invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective,
când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi
timp şi din aceeaşi cauza.
ART. 32
(1) Înregistrarea
accidentului de munca se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(2) Accidentul de munca
înregistrat de angajator se raportează de către acesta la
inspectoratul teritorial de munca, precum şi la asigurator, potrivit
legii.
SECŢIUNEA a 3-a
Bolile profesionale
ART. 33
În sensul prevederilor
art. 5 lit. h), afectiunile suferite de elevi şi studenţi în
timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli
profesionale.
ART. 34
(1) Declararea bolilor
profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul
autorităţilor de sănătate publica teritoriale şi a
municipiului Bucureşti.
(2) Cercetarea cauzelor
imbolnavirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmarii
lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor
îmbolnăviri se fac de către specialiştii
autorităţilor de sănătate publica teritoriale, în
colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de munca.
(3) Declararea bolilor
profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(4) Bolile profesionale
nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de
sănătate publica teritorială şi a municipiului
Bucureşti
(5) Intoxicatia acuta
profesională se declara, se cercetează şi se înregistrează
atât ca boala profesională, cat şi ca accident de munca.
CAP. VII
Grupuri sensibile la riscuri
ART. 35
Grupurile sensibile la
riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care
alapteaza, ţinerii, precum şi persoanele cu dizabilitati, trebuie
protejate impotriva pericolelor care le afectează în mod specific.
ART. 36
Angajatorii au
obligaţia sa amenajeze locurile de munca ţinând seama de
prezenta grupurilor sensibile la riscuri specifice.
CAP. VIII
Infracţiuni
ART. 37
(1) Neluarea vreuneia dintre
măsurile legale de securitate şi sănătate în munca de
către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri,
dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui
accident de munca sau de imbolnavire profesională, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la
2 ani sau cu amenda.
(2) Dacă fapta
prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa
este închisoarea de la un an la 3 ani sau amenda.
(3) Fapta
prevăzută la alin. (1) săvârşită din culpa se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar
fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpa
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.
ART. 38
(1) Nerespectarea de
către orice persoana a obligaţiilor şi a măsurilor
stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în munca,
dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de
producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesională,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de
la un an la 2 ani sau cu amenda.
(2) Dacă fapta
prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite,
pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amenda.
(3) Dacă nerespectarea
consta în repunerea în funcţiune a instalaţiilor,
maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor
deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este
închisoarea de la un an la 2 ani sau amenda.
(4) Faptele prevăzute
la alin. (1) şi (3) săvârşite din culpa se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar fapta
prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpa se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.
CAP. IX
Contravenţii
ART. 39
(1) Constituie
contravenţii faptele săvârşite de angajatorii aflaţi
în una dintre situaţiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 lei
la 10.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. b), c), p)
şi r).
(3) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 3.000 lei
la 10.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. n).
(4) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 4.000 lei
la 8.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a)
şi b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) şi o), art. 20, art. 29 alin.
(1) lit. a) şi ale art. 32 alin. (2).
(5) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 3.500 lei
la 7.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (4)-(6),
art. 8, art. 11 alin. (1) şi (3), art. 13 lit. q) şi s) şi ale
art. 27 alin. (1) lit. a) şi b).
(6) Constituie
contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 3.000 lei
la 6.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispoziţiilor
art. 9 alin. (1), ale art. 10 şi 16;
b) încălcarea
dispoziţiilor art. 14, 15 şi ale art. 34 alin. (1).
(7) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 2.500 lei
la 5.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi
(4), ale art. 17, 19 şi 21.
(8) Constituie
contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 2.000 lei
la 4.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea
dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. c) şi d), art. 13 lit. g), art.
18 alin. (5) şi (6) şi ale art. 36;
b) încălcarea
dispoziţiilor art. 34 alin. (5).
(9) Constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 lei
la 10.000 lei nerespectarea reglementărilor de securitate şi
sănătate în munca privind:
a) fabricarea, transportul,
depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori preparatelor
chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate;
b) prevenirea prezentei
peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau biologici,
precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului
uman;
c) darea în exploatare
sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a
construcţiilor, echipamentelor de munca noi sau reparate, precum şi
pentru aplicarea proceselor tehnologice;
d) întocmirea şi
respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care
necesita măsuri speciale de siguranta;
e) folosirea surselor de foc
deschis şi fumatul la locurile de munca unde acestea sunt interzise;
f) prevenirea accidentelor
prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea şi
repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi
pentru prevenirea efectelor electricitatii statice şi ale descarcarilor
atmosferice;
g) asigurarea şi
folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile
de munca unde exista pericole de incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei de-a
doua surse de alimentare cu energie electrica a echipamentelor de munca;
i) transportul, manipularea
şi depozitarea echipamentelor de munca, materialelor şi produselor;
j) delimitarea,
îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;
k) semnalizarea de
securitate şi/sau de sănătate la locul de munca;
l) asigurarea
exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze
comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a
celor de ridicat, a conductelor prin care circula fluide sub presiune şi a
altor asemenea echipamente de munca;
m) utilizarea,
întreţinerea, revizia şi repararea periodică a
echipamentelor de munca;
n) asigurarea, marcarea
şi întreţinerea căilor de acces şi de
circulaţie;
o) asigurarea iluminatului
de siguranta;
p) organizarea
activităţii de păstrare, întreţinere şi
denocivizare a echipamentului individual de protecţie;
q) întocmirea
documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor
de munca şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim
special de exploatare;
r) aplicarea metodelor de
exploatare miniera, execuţia, exploatarea şi întreţinerea
lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de
aeraj, corespunzător clasificarii minelor din punctul de vedere al
emanatiilor de gaze;
s) amenajarea locurilor de
munca pentru lucrul la înălţime, în spaţii
închise şi în condiţii de izolare.
ART. 40
Constituie contravenţie
şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei
neprezentarea de către serviciile externe a raportului semestrial de
activitate.
ART. 41
Sancţiunile
contravenţionale prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art.
40 se aplica angajatorilor.
ART. 42
(1) Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39
alin. (2)-(9) şi la art. 40 se fac de către inspectorii de munca.
(2) Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39
alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) se fac şi de către
inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătăţii
Publice şi al unităţilor subordonate.
(3) În caz de
constatare a unei situaţii care se încadrează în
prevederile art. 37 şi 38, inspectorii prevăzuţi la alin. (1)
şi (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire
penală competente, potrivit legii.
ART. 43
(1) Prevederile art. 39
alin. (2)-(9) şi ale art. 40 se completează cu dispoziţiile
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2) Contravenientul poate
achită pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data
încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data
comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute de
lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancţionat, inspectorul
de munca făcând menţiune despre aceasta posibilitate în
procesul-verbal.
ART. 44
Angajatorii răspund
patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor
accidentelor de munca sau bolilor profesionale, în măsura în
care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor
sociale de stat.
CAP. X
Autorităţi
competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu
ART. 45
(1) Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea competenta
în domeniul securităţii şi sănătăţii
în munca.
(2) Principalele
atribuţii ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei în acest domeniu sunt următoarele:
a) elaborează politica
şi strategia nationala în domeniul securităţii şi sănătăţii
în munca, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii
Publice şi prin consultarea cu alte instituţii cu atribuţii
în domeniu;
b) elaborează proiecte
de acte normative în vederea implementarii unitare a strategiei
naţionale şi a acquis-ului comunitar din domeniu;
c) avizează
reglementările cu implicaţii în domeniu iniţiate de alte
instituţii, potrivit legii, şi participa, după caz, la
elaborarea unor astfel de reglementări;
d) monitorizează
aplicarea legislaţiei pe baza datelor, a informaţiilor şi a
propunerilor transmise de instituţiile aflate în subordine sau
coordonare, precum şi ale celor cu care colaborează în
desfăşurarea activităţii;
e) abiliteaza persoane
juridice şi fizice pentru a presta servicii de protecţie şi
prevenire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca, denumite în prezenta lege
servicii externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4);
f) recunoaşte,
desemnează, notifica şi supraveghează laboratoare de
încercări, precum şi organisme din domeniul sau de competenta,
în condiţiile legii;
g) coordonează,
în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
elaborarea programelor de cercetare de interes naţional în domeniul
securităţii şi sănătăţii în munca;
h) organizează,
împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
activitatea de pregătire generală şi/sau de specialitate
în domeniul securităţii şi sănătăţii
în munca pentru instituţiile de învăţământ;
i) desfăşoară
activităţi de informare-documentare, potrivit legii;
j) avizează materiale
de informare şi instruire, cum ar fi suporturi de curs, broşuri,
pliante, afişe elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în
sensul asigurării concordanţei mesajelor pe care acestea le
conţin cu prevederile legislaţiei în vigoare;
k) reprezintă statul
în relaţiile internaţionale din domeniul sau de competenta.
ART. 46
(1) Ministerul
Sănătăţii Publice, ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, este autoritatea centrala în
domeniul asistenţei de sănătate publica.
(2) Ministerul
Sănătăţii Publice îndeplineşte, în
principal, următoarele atribuţii în domeniul
sănătăţii lucrătorilor la locul de munca:
a) coordonează
activitatea de medicina a muncii la nivel naţional;
b) elaborează sau
avizează reglementări pentru protecţia
sănătăţii în relatie cu mediul de munca, pentru
promovarea sănătăţii la locul de munca, precum şi
pentru medicina muncii;
c) supraveghează starea
de sănătate a lucrătorilor;
d) asigura formarea şi
perfecţionarea profesională în domeniul medicinei muncii;
e) coordonează
activitatea de cercetare, declarare, înregistrare şi evidenta a
bolilor profesionale şi a celor legate de profesiune;
f) autorizeaza/avizează
şi controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor
la locul de munca;
g) colaborează cu alte
instituţii implicate în activităţi cu impact asupra
sănătăţii lucrătorilor;
h) îndeplineşte
şi alte atribuţii, conform competentelor sale în domeniu,
reglementate prin legi speciale.
ART. 47
(1) Inspecţia Muncii
reprezintă autoritatea competenta în ceea ce priveşte controlul
aplicării legislaţiei referitoare la securitatea şi
sănătatea în munca.
(2) Instituţia
prevăzută la alin. (1) controlează modul în care se aplica
legislaţia nationala din domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca la toate persoanele fizice şi
juridice din sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepţia
celor prevăzute la art. 50 alin. (1) şi (2), şi are, în
principal, următoarele atribuţii:
a) controlează realizarea
programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicita
măsurători şi determinări, examinează probe de produse
şi de materiale în unităţi şi în afară
acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situaţii de pericol;
c) dispune sistarea
activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de
munca, în cazul în care constata o stare de pericol grav şi
iminent de accidentare sau de imbolnavire profesională şi
sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
d) cercetează evenimentele
conform competentelor, avizează cercetarea, stabileşte sau confirma
caracterul accidentelor;
e) coordonează,
în colaborare cu Institutul Naţional de Statistica şi cu
celelalte instituţii implicate, după caz, sistemul de raportare
şi evidenta a accidentelor de munca şi a incidentelor, iar, în
colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice, sistemul de
raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;
f) analizează
activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin. (4) şi
propune retragerea abilitarii, după caz;
g) raportează
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
situaţiile deosebite care necesita îmbunătăţirea
reglementărilor din domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca;
h) furnizează
informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de
respectare a legislaţiei din domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca.
ART. 48
(1) Asiguratorul, stabilit
de lege, reprezintă autoritatea competenta în domeniul
asigurării pentru accidente de munca şi boli profesionale.
(2) Instituţia
prevăzută la alin. (1) are atribuţii pentru:
a) sprijinirea
activităţii de prevenire în domeniul securităţii
şi sănătăţii în munca a angajatorilor;
b) reabilitarea
medicală şi, după caz, psihologică, precum şi compensarea
victimelor accidentelor de munca şi ale bolilor profesionale;
c) raportarea către
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a
situaţiilor deosebite care necesita îmbunătăţirea
reglementărilor din domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca.
ART. 49
Institutul Naţional de
Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii fundamentează
ştiinţific măsurile de imbunatatire a activităţii de
securitate şi sănătate în munca şi promovează
politica stabilită pentru acest domeniu.
ART. 50
(1) Ministerul
Apărării Naţionale, structurile militare şi structurile
în care isi desfăşoară activitatea funcţionari
publici cu statut special din cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Direcţia Generală a Penitenciarelor din cadrul
Ministerului Justiţiei, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de
Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza, Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale, precum şi Comisia Nationala pentru
Controlul Activităţilor Nucleare organizează, coordonează
şi controlează activitatea de securitate şi sănătate
în munca din unităţile lor, prin serviciile de prevenire
şi protecţie create sau desemnate de către aceste
instituţii, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi.
(2) Cercetarea,
înregistrarea şi evidenta accidentelor de munca şi a bolilor
profesionale produse în unităţile din subordinea
instituţiilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele
proprii ale acestora.
(3) Instituţiile
prevăzute la alin. (1) pot elabora reglementări proprii pentru
aplicarea prezentei legi, în completarea celor existente la nivel
naţional.
CAP. XI
Dispoziţii finale
ART. 51
(1) Se aproba prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, următoarele acte
normative:
a) normele metodologice de
aplicare a prevederilor prezentei legi;
b) transpunerea directivelor
specifice referitoare la securitatea şi sănătatea în
munca.
(2) În aplicarea
prevederilor prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale
şi Familiei va elabora proiecte de acte normative necesare implementarii
şi/sau adaptării situaţiilor existente la cerinţele
prezentei legi.
ART. 52
(1) Activităţile
de interes naţional în domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca şi sursele de acoperire a
cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aproba prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei.
(2) Activităţile
de interes naţional privind cercetarea ştiinţifică în
domeniul securităţii şi sănătăţii în
munca se finanţează din fondurile prevăzute pentru acestea,
potrivit legii.
ART. 53
(1) Prezenta lege intra
în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
(2) La data intrării
în vigoare a prezentei legi se abroga Legea protecţiei muncii nr.
90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 47 din 29 ianuarie 2001, cu modificările şi
completările ulterioare, Decretul Consiliului de Stat nr. 400/1981
pentru instituirea unor reguli privind exploatarea şi
întreţinerea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor,
întărirea ordinii şi disciplinei în munca în
unităţile cu foc continuu sau care au instalaţii cu grad ridicat
de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial, Partea
I, nr. 5 din 11 ianuarie 1982, precum şi orice alte dispoziţii
contrare.
*
Prezenta lege transpune
Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru
promovarea îmbunătăţirii securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor la locul de munca,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
(JOCE) nr. L 183/1989.
Aceasta lege a fost
adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.
75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României,
republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Bucureşti, 14 iulie
2006.
Nr. 319.
-------