ATENŢIE ANGAJATORI: MĂSURI OBLIGATOR…
În vederea respectării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă aprobată prin Legea nr. 436 din 18 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, angaj…Întâlnire cu angajatorii din domeni…
Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ a organizat în datele de 3 şi 4 iunie 2025, la sediul instituţiei, două întâlniri cu angajatorii domeniile agricultură, pescuit şi acvacultură, vânătoare, silvicultură şi exploatare forestieră, la care au fost reamintite prevederile legale pr…Activitate ITM - aprilie 2025
În perioada 01.04-30.04.2025, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2025, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale …REGES ONLINE
Noul Registru de evidenţă a salariaţilor REGES ONLINE a fost finalizat şi este la dispoziţia cetăţenilor, care, în calitate de salariaţi sau de angajatori, începând cu 1 aprilie 2025, au acces la un sistem informatic modern, accesibil şi eficient. REGES-ONLINE este un proiect finanţat din fondurile Pla…Activitate ITM - februarie 2025
În perioada 01.02-28.02.2025, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2025, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale …Activitate ITM - ianuarie 2025
În perioada 01.01-31.01.2025, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2025, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale …Activitate ITM - decembrie 2024
În perioada 01.12-31.12.2024, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2024, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale …CALENDAR CONFERINŢE DE PRESĂ 2025
Nr. Crt. Luna Data/ ora 1. Ianuarie 15.01.2025, ora 930 2. Februarie 19.02.2025, ora 930 3. Martie 12.03.2025, ora 930 …Activitate ITM - noiembrie 2024
În perioada 01.11-30.11.2024, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2024, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale …Activitate ITM - septembrie 2024
În perioada 01.09-30.09.2024, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2024, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale …Activitate ITM - august 2024
În perioada 01.08-31.08.2024, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2024, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale …