În perioada 01.06-30.06.2025, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2025, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale Legii nr.53/2003, republicată, modificată şi completată.
A. ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA IUNIE:
În luna iunie, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, au fost realizate 163 acţiuni de control, din care 108 în domeniul relaţiilor de muncă şi 55 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Ca urmare a finalizării acestor acţiuni, au fost dispuse 117 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Un număr de 40 angajatori au fost sancţionaţi cu 62 sancţiuni contravenţionale, din care 40 amenzi în cuantum de 327.300 lei şi 22 avertismente contravenţionale.
A1. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII ŞI SECURITĂŢII ÎN MUNCĂ
În luna iunie au fost realizate 55 acţiuni de control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost dispuse 25 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Un număr de 22 angajatori au fost sancţionaţi cu 24 sancţiuni contravenţionale, din care 15 amenzi în cuantum de 63.000 lei şi 9 avertismente contravenţionale.
Analiza situaţiei evenimentelor de muncă:
La Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate 14 evenimente de muncă. Împrejurările în care s-au produs cele mai multe evenimente se referă la utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, căderea de la acelaşi nivel şi accidentele rutiere. Dintre evenimentele comunicate, două au fost mortale. Toate evenimentele comunicate sunt în curs de cercetare.
A2. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ
În luna iunie, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 108 controale, au dispus 96 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi au aplicat în total 38 de sancţiuni contravenţionale, din care 25 de amenzi în cuantum de 264.300 lei şi 13 avertismente contravenţionale.
Inspectorii de muncă au identificat 12 persoane care prestau muncă nedeclarată la angajatori din domeniile: construcţii, baruri, creşterea animalelor.
În luna iunie, angajatorii au încheiat şi înregistrat la instituţia noastră 42 contracte colective de muncă şi 2 acte adiţionale la contractele colective de muncă.
B. EVENIMENTE DEOSEBITE CARE AU AVUT LOC ÎN LUNA IUNIE:
I. Întâlnire de lucru cu angajatori din judeţul Neamţ
În datele de 3 şi 4 iunie 2025, la sediul instituţiei, au fost organizate două întâlniri cu angajatorii din domeniile agricultură, pescuit şi acvacultură, vânătoare, silvicultură şi exploatare forestieră la care au participat un număr de 38 reprezentanţi ai angajatorilor. În cadrul întâlnirilor de lucru care au fost reamintite prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, precum şi prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă.
Inspectorul şef a prezentat noutăţile aduse de H.G. nr.295/2025, privind Registrul general de evidenţă a salariaţilor REGES - ONLINE şi Ordinul ministrului muncii nr. 1107/2025 – privind procedura de acces în vederea completării, transmiterii şi interogării datelor în/din Registrul general de evidenţă a salariaţilor – REGES – ONLINE şi multiplele beneficii ale noului Registru general de evidenţă a salariaţilor REGES–ONLINE, atât pentru angajatori cât şi pentru salariaţi.
Prin aceste acţiuni de informare, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ urmăreşte eliminarea neconformităţilor constatate la controalele din anii anteriori, prin eliminarea situaţiilor de pericol grav şi iminent de accidentare care pot duce la sistarea activităţii/oprirea din funcţiune a echipamentelor de muncă, precum şi creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte cunoaşterea riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională, a pericolelor iminente ce pot apărea în activitatea desfăşurată la locurile de muncă, precum şi privitor la necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
II. Acţiunea nr. 2 din Programul Cadru al Inspecţiei Muncii – Campania Naţională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, precum şi prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi din domeniile: „construcţii clădiri” cod CAEN 41, „lucrări de geniu civil” cod CAEN 42 şi „lucrări speciale de construcţii” cod CAEN 43
În perioada 16-20 iunie 2025 s-a desfăşurat Campania Naţională pentru identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sãnãtatea în muncã de cãtre angajatorii care desfãşoarã activitãţi din domeniile: „ construcţii clãdiri” cod CAEN 41,”lucrãri de geniu civil” cod CAEN 42,”lucrãri speciale de construcţii” cod CAEN 43, acţiune care face parte din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2025 şi din programul Propriu de Acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncã Neamţ pentru anul 2025.
Obiectivele acţiunilor de control au fost :
- identificarea şi verificarea agenţilor economici care activeazã în domeniile: „ construcţii clădiri" - cod CAEN 41, „ lucrări de geniu civil" - cod CAEN 42 şi „lucrări speciale de construcţii" - cod CAEN 43, privind respectarea prevederilor legale în vigoare;
- eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii;
- creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.
În cadrul acestei acţiuni, inspectorii de muncă au efectuat 14 controale.
La 5 angajatori au fost identificate 9 persoane care prestau muncă nedeclarată, din care 7 persoane prestau activitate fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii şi 2 persoane prestau activitate în perioada în care aceştia aveau contractele individuale de muncă suspendate.
Pentru încălcarea legislaţiei în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 13 sancţiuni contravenţionale din care 10 amenzi în cuantum de 200.000 lei şi 3 avertismente contravenţionale. Au fost dispuse 15 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
Deficienţele constatate la angajatori au fost următoarele:
- primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii .