În perioada 01.10-31.10.2025, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2025, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale Legii nr.53/2003, republicată, modificată şi completată.
A. ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA OCTOMBRIE:
În luna octombrie, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, au fost realizate 213 acţiuni de control, din care 148 în domeniul relaţiilor de muncă şi 65 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Ca urmare a finalizării acestor acţiuni, au fost dispuse 258 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Un număr de 71 angajatori si 15 persoane fizice au fost sancţionaţi cu 106 sancţiuni contravenţionale, din care 57 amenzi în cuantum de 508.300 lei şi 49 avertismente contravenţionale.
A1. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII ŞI SECURITĂŢII ÎN MUNCĂ
În luna octombrie au fost realizate 65 acţiuni de control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost dispuse 28 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Un număr de 21 angajatori au fost sancţionaţi cu 26 sancţiuni contravenţionale, din care 15 amenzi în cuantum de 77.000 lei şi 11 avertismente contravenţionale.
Analiza situaţiei evenimentelor de muncă:
La Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate 29 evenimente de muncă. Împrejurările în care s-au produs cele mai multe evenimente se referă la utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă şi accidentele rutiere. Dintre evenimentele comunicate,trei au fost mortale. Toate evenimentele comunicate sunt în curs de cercetare.
A2. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ
În luna octombrie, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 148 controale, au dispus 230 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi au aplicat în total 80 de sancţiuni contravenţionale, din care 42 de amenzi în cuantum de 431.300 lei şi 38 avertismente contravenţionale.
La 13 angajatori au fost identificate 21 persoane care prestau muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, prestau activitate în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parţial sau nu aveau transmis contractul individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.
Domeniile de activitate unde au fost identificate cazuri de muncă nedeclarată sunt: construcţii, comerţ, transport rutier de mărfuri, fabricarea produselor de panificaţie şi creşterea animalelor.
În luna octombrie, angajatorii au încheiat şi înregistrat la instituţia noastră 20 de contracte colective de muncă.
B. EVENIMENTE DEOSEBITE CARE AU AVUT LOC ÎN LUNA OCTOMBRIE:
|
ÎN ATENŢIA ANGAJATORILOR
Conform prevederilor O.U.G. nr.46/19.09.2025, termenul limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES–ONLINE şi, totodată, să completeze toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului, care nu se regăsesc în sistemul informatic REVISAL a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2025. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, aplicaţia REVISAL nu va mai fi disponibilă. Nerespectarea obligaţiei privind înregistrarea în REGES–ONLINE, până la data de 31 decembrie 2025, se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, iar necompletarea tuturor elementelor contractelor individuale de muncă active de la data înrolării în noul sistem, care nu se regăsesc în REVISAL, până la data de 31 decembrie 2025, se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Până la această dată, aproximativ 63 ℅ dintre angajatorii activi din judeţul Neamţ s-au înregistrat în REGES–ONLINE. |
I. Campania Naţională pentru identificarea şi combatarea muncii nedeclarate şi pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătate în muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul industria alimentară cod CAEN 10
În perioada 29.09 –03.10.2025 s-a desfăşurat Campania Naţională pentru identificarea si combatarea muncii nedeclarate şi pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătate în muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul industria alimentară cod CAEN 10.
Obiectivele acţiunilor de control au fost :
- identificarea şi verificarea agenţilor economici care activeazã în domeniul industria alimentară, privind respectarea prevederilor legale în vigoare;
- eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii;
- creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.
În cadrul acestei acţiuni, inspectorii de muncă au efectuat 31 de controale, inclusiv în timpul nopţii.
La un angajator a fost identificată o persoană care presta activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.
Pentru încălcarea legislaţiei în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 18 sancţiuni contravenţionale din care 13 amenzi în cuantum de 43.600 lei şi 5 avertismente contravenţionale. Au fost dispuse 57 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
Deficienţele constatate la angajatori au fost următoarele:
- primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;
- nerespectarea obligaţiei de a ţine la locul de muncã evidenţa orelor de muncã prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru;
- nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repaosului sãptãmânal;
- transmiterea de date eronate sau incomplete în registrul general de evidenţă a salariaţilor ;
- nerespectarea obligaţiei de a asigura efectuarea controlului medical periodic pentru lucrãtori la termenul scadent;
- nu era asiguratã activitatea de prevenire şi protecţie la nivelul unitãţii;
- tabloul electric nu era echipat cu dispozitive electroizolante.
II. Acţiunea nr. 7 din Programul Cadru al Inspecţiei Muncii – Campania naţională de supraveghere a pieţei produselor industriale din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii.
În luna octombrie, au fost verificate 6 societăţi şi un număr de 26 produse. Pentru neconformităţile constatate a fost dispusă o măsură de remediere şi a fost aplicat un avertisment contravenţional.
III. Campania Naţională pentru identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul jocuri de noroc şi pariuri, cod CAEN 9200
În perioada 13–17 octombrie 2025 s-a desfăşurat Campania Naţională pentru identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul jocuri de noroc şi pariuri, cod CAEN 9200.
Obiectivele acţiunilor de control au fost :
- identificarea şi verificarea agenţilor economici care activează în domeniul jocuri de noroc şi pariuri, privind respectarea prevederilor legale în vigoare;
- eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii;
- creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.
În cadrul acestei acţiuni, inspectorii de muncă au efectuat 8 controale.
Pentru încălcarea legislaţiei în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 5 amenzi în cuantum de 7.300 lei. Au fost dispuse 12 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
Deficienţele constatate la angajatori au fost următoarele:
- nerespectarea obligaţiei de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncã prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru;
- nerespectarea obligaţiei de a de a elibera o adeverinţă de vechime pentru salariaţi la încetarea activităţii;
- nu a fost făcută dovada instruirii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor din unitate.
IV. Seminar dedicat Campaniei Europene “Locuri de muncă sigure şi sănătoase în era digitală”, organizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ
În luna octombrie Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (EU OSHA) a desfăşurat Campania Europeană “Locuri de muncă sigure şi sănătoase în era digitală”. În acest an, tema campaniei a fost “Securitatea şi sănătate în muncă în era digitală”.
În anul 2025, Inspecţia Muncii a organizat simpozioane de informare şi conştientizare în cadrul Săptămânii Europene pentru securitate şi sănătate în muncă în patru centre regionale.
Inspectorul şef şi doi inspectori de muncă SSM din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ au participat la Iaşi la simpozionul regional organizat de Inspecţia Muncii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi unde au susţinut lucrări tehnice de specialitate.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, ca în fiecare an, s-a alăturat acestei campanii, şi a organizat la sediul instituţiei, în data de 23.10.2025, o masă rotundă pe tema campaniei europene din acest an. La eveniment au participat 29 de reprezentanţi ai instituţiilor publice, sindicatelor, patronatelor şi serviciilor externe de prevenire şi protecţie.Cu această ocazie, angajatorii au participat activ la această întâlnire, prin susţinerea de prezentări a activităţilor de securitate şi sănătate în muncă din unitatea pe care o reprezintă, pe tema acestei campanii.
Aceste evenimente reprezintă o oportunitate pentru participanţi de a cunoaşte preocupările în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă legate de digitalizare, de a schimba puncte de vedere şi pentru a schimba opinii, şi nu în ultimul rând, de a învăţa unii de la alţii.
V. Acţiuni de informare a angajatorilor şi angajaţilor cu privire la legislaţia muncii în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ împreună cu Biroul pentru Imigrări Neamţ a organizat în data de 7 octombrie, la sediul ITM Neamţ, o întâlnire cu angajatorii. În cadrul acesteia, s-a discutat despre prevederile legale privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, despre tranziţia de la REVISAL la REGES-ONLINE, aspecte legate de instruirea lucrătorilor, având în vedere că există bariere ligvistice între angajatori şi lucrătorii străini, precum şi despre ultimile modificări legislative în domeniile relaţiilor de muncă şi ale securitaţii şi sănătăţii în muncă. Aceste activităţi s-au desfăşurat în cadrul planului comun de acţiune dintre IGI şi Inspecţia Muncii. Au avut loc dezbateri care au vizat cele mai importante teme din sfera domeniilor de activitate ale instituţiilor participante. Reprezentanţii societăţilor participante, prezenţi la această întâlnire, au avut posibilitatea de a-şi lămuri neclarităţile, de a-şi prezenta problemele cu care se confruntă în aplicarea legislaţiei muncii .
În data de 28 octombrie 2025, în sala “Mihail Sadoveanu” a Palatului Administrativ, a fost organizată o reuniune de lucru a Comisiei de Dialog Social a Judeţului Neamţ, la sediul Instituţiei Prefectului. La aceeaşi dată, în sala “Calistrat Hogaş” a Palatului Administrativ , a fost organizată o şedinţă a Colegiului Prefectural al Judeţului Neamţ. Această întâlnire a reunit reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate şi ai principalelor instituţii cu rol administrativ în judeţ, într-un cadru dedicat analizei activităţilor curente şi identificării soluţiilor de optimizare.
C. NOUTĂŢI LEGISLATIVE ÎN LUNA OCTOMBRIE:
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 52 din 1 octombrie 2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare;
- Hotărârea Guvernului nr. 826 din 2 octombrie 2025 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.875/2005 privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor faţă de riscurile datorate expunerii la azbest;
- Hotărârea Guvernului nr. 827 din 2 octombrie 2025 privind aprobarea Planului de acţiune pentru promovarea negocierilor colective 2025-2030;
- Ordinul ministrului muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale nr. 2.143 din 7 octombrie 2025 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale nr. 1.107/2025 pentru aprobarea Procedurii de acces în vederea completării, transmiterii şi interogării datelor în/din Registrul general de evidenţă a salariaţilor - REGES-ONLINE;
- Legea nr. 149 din 9 octombrie 2025 pentru completarea art. 118^1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 56 din 27 octombrie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare.
Inspector şef ITM Neamţ,