În perioada 03-07 noiembrie 2026 s-a desfăşurat Campania Naţională pentru identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea cod CAEN 47, acţiune care face parte din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2026 şi din programul Propriu de Acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncã Neamţ pentru anul 2026.
Obiectivele acţiunilor de control au fost :
- creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă;
- diminuarea consecinţelor sociale şi economice care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare de uz curent;
- eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii.
În cadrul acestei acţiuni, inspectorii de muncă au efectuat 39 controale.
Pentru încălcarea legislaţiei în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 17 sancţiuni contravenţionale din care 15 amenzi în cuantum de 41.000 lei şi 2 avertismente contravenţionale. Au fost dispuse 27 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
Deficienţele constatate la angajatori au fost următoarele:
- nerespectarea obligaţiei de a ţine la locul de muncã evidenţa orelor de muncã prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru;
- nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal;
- lipsa organizãrii activitãţii de prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- nerespectarea cerinţelor privind amenajarea locurilor de muncã (cãi de acces obstrucţionate);
- lipsa covorului electroizolant la tabloul electric;
- lipsa semnalizãrii de securitate şi sãnãtate în muncã la locurile de muncã;
- lipsa fişelor de instruire în domeniul securitãţii şi sãnãtăţii în muncã la locurile de muncã;
- lipsa trusei medicale la locul de muncă;
- lipsa controlului medical periodic pentru lucrãtori.