Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility I.T.M. Neamt Controale ITM Neamţ la beneficiarii care utilizează zilieri
 
Inspectoratul Teritorial de Munca Neamt

Articole și noutăți

Controale ITM Neamţ la beneficiarii care utilizează zilieri

În perioada 07.07.2025–19.09.2025 s-a desfăşurat Campania Naționalã privind verificarea modului de respectare de cãtre beneficiari, a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activitãți cu caracter ocazional desfãșurate de zilieri, cu modificãrile și completãrile ulterioare precum și a normelor de aplicare a acesteia, în domeniul relațiilor de muncã si în domeniul securitãții și sãnãtãții în muncã, acţiune care face parte din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2025 şi din programul Propriu de Acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncã Neamţ pentru anul 2025.

Obiectivele acţiunilor de control au fost :

  • creșterea gradului de conștientizare a beneficiarilor care utilizează  zilieri în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale aplicabile;
  • diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către beneficiarii muncii prestate de către zilieri, a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă și în domeniul relațiilor de muncă;
  • creșterea gradului de conștientizare al beneficiarilor și a zilierilor care desfășoară activități cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce privește necesitatea aplicării și respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă și în domeniul relațiilor de muncă, prevăzute de Legea nr. 52/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor Metodologice de aplicare a acesteia.
  • determinarea beneficiarilor de a respecta obligatia de a înființa, completa registrul de evidență a zilierilor, în termenul legal.

 În cadrul acestei acţiuni, inspectorii de muncă au  efectuat 12  controale.

Pentru încălcarea legislaţiei în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă,  inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 8 sancţiuni contravenţionale din care o amendă în cuantum de 3.000 lei şi 7 avertismente contravenţionale. Au fost dispuse 11 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

Deficienţele constatate la angajatori au fost următoarele:

- nerespectarea obligaţiei de a completa în registrul de evidență a zilierilor a locului de desfășurare a activității de către zilieri;

- nerespectarea duratei zilnice de desfășurare a activității în cazul minorului;

- nerespectarea cuantumului remunerației brute pentru zilieri;

- nerespectarea obligaţiei de a organiza activitatea de acordare a primului ajutor;

- nu era asiguratã activitatea de prevenire şi protecţie la nivelul unitãţii;

 

Inspector şef,

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord